Dieta: Cele mai bune gustari

Dieta&Fitness

Dieta: Cele mai bune gustari

Nutritionistii recomanda o dieta sanatoasa, sa mancam la ore fixe si sa ne pregatim cele mai bune meniuri pentru mic dejun, pranz si cina. Dar ce faci in situatia in care ai o zi agitata, esti mereu pe fuga – intre sala de sport, sedinte la serviciu, intalniri dupa-amiaza si petreceri seara? Cu siguranta nu vei avea timp pentru mese elaborate, iar la fast-food sau la restaurant nimeni nu se preocupa de dieta ta.

Dieta sanatoasa

1. Inainte de antrenament

Daca mergi la sala la prima ora din zi sau dupa serviciu, cel mai indicat este sa nu o faci cu stomacul gol; poti avea o dieta echilibrata si daca iti iei micul-dejun mai devreme. Inainte de antrenament, ai nevoie de carbohidrati, pentru a-ti “hrani” muschii. Recomandari: o briosa cu unt de arahide, cereale cu fructe de padure si lapte de soia, biscuiti cu cereale integrale. Nu trebuie sa te saturi si ai parte de o gustare sanatoasa si… satioasa.

2. Dieta dupa antrenament

Dupa fitness, corpul tau are nevoi diferite. El cere proteine, pentru a ajuta muschii sa-si revina dupa efort. Recomandari: un pahar cu lapte, un shake de lapte cu ciocolata, biscuiti cu unt de arahide, legume cu sos hummus.

3. Dieta si pranzul

De obicei, la pranz mananci pe fuga, intre sedinte sau intre doua drumuri. Insa acest lucru nu inseamna ca trebuie sa sacrifici calitatea alimentelor – trebuie sa cauti acea varianta rapida de meniu care sa-ti aduca toti nutrientii de care ai nevoie. Recomandari: tortilla cu legume, biscuiti cu sos hummus, o felie de pizza integrala cu sos de rosii si mozzarella, oua fierte tari sau un sandvis cu ton.

4. Gustarea de dupa masa

In fiecare dupa-amiaza, in jurul orelor 3-4, energia ta scade si esti tentata sa mai bei o cafea. Insa cofeina consumata la aceasta ora s-ar putea sa te tina treaz jumatate de noapte. In schimb, poti consuma ceva care miroase delicios, cum ar fi o portocala. Este parfumata, hidratanta, este usor de digerat si iti aduce un plus de zahar si vitamina C. Daca insa foamea iti da tarcoale, iti sugeram o gustare din carbohidrati si proteine, pentru energie. Recomandari: o felie de paine integrala cu unt de arahide, iaurt cu cereale, un baton cu cereale si fructe uscate.

5. Inainte de cina

Se intampla aproape in fiecare zi: esti atat de flamanda cand ajungi acasa de la serviciu, incat nu poti astepta pana la cina. Atunci apelezi la chipsuri, branza sau “gusti” mai mult decat este necesar din mancarea pe care o gatesti. Pentru a-ti potoli foamea, fara sa-ti ruinezi apetitul pentru masa de seara, iti recomandam sa incerci niste fructe, cum ar fi pepenele galben sau rosu. Este bogat in apa si vei fi satula fara sa te simti “plina”.

6. Noaptea tarziu

Daca nu te-ai saturat la cina sau ai ajuns acasa foarte tarziu, nu iti doresti sa mananci mult chiar inainte de culcare. Este foarte important sa nu te supraalimentezi, pentru ca nu vei avea parte de o noapte prea linistita. In loc sa dai iama in resturile de la cina sau sa mananci o cutie de biscuiti, incearca mai bine un bol cu cereale si lapte caldut. O gustare delicioasa si sanatoasa poate fi obtinuta astfel: paine prajita cu branza ricotta degresata si putina miere, un iaurt degresat cu fructe de padure sau un cartof copt la microunde.

7. Dupa petrecere

Daca mergi la petreceri sau in oras pana tarziu, stii ca atunci cand ajungi acasa ai pofta de gustari nu tocmai sanatoase. Insa pizza sau pastele cu sos nu sunt cele mai recomandate mancaruri la miezul noptii. Recomandari: bea un pahar mare cu apa, pentru fiecare bautura alcoolica pe care ai consumat-o. Apoi mananca fructe. Te hidrateaza si iti ofera putin zahar. Iar daca tot iti mai este foame, mananca o portie de legume fara sare. Durerea de cap de a doua zi se datoreaza faptului ca ficatul incearca sa proceseze alcoolul, deci cel mai bun lucru pentru a te detoxifia este sa mananci legume verzi.

8. Dimineata de dupa

Daca nu mai ai 18 ani, stii ca doua-trei pahare de vin te pot face sa te simti oribil a doua zi dimineata. Alaturi de un suc din legume pentru detoxifiere, cele mai indicate ar fi fructele de padure, pentru ca iti rezolva orice problema a stomacului. Pastreaza o punga cu fructe de padure in congelator si clateste-le putin inainte de a le amesteca in iaurt. Alte recomandari: ceai verde, de menta sau musetel, pentru ca hidrateaza si au proprietati antiinflamatorii.

Asadar, nu e greu sa iti stabilesti propria dieta, care te va ajuta si sa arati bine, dar si sa te simti minunat.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou