7 alimente ca să-ţi prelungeşti viaţa

Dieta&Fitness

7 alimente ca să-ţi prelungeşti viaţa

Ciocolată, vin şi o viaţă lungă şi sănătoasă. Sună mai degrabă a distracţie decât a viaţă plină de privaţiuni. Nutriţioniştii susţin că putem ţine departe bolile de inimă şi de rinichi consumând cât mai des 7 alimente bonus – ciocolată neagră, nuci, usturoi, fructe, legume, peşte şi zilnic câte un pahar de vin roşu.

Dieta a apărut ca reacţie la preocuparea oamenilor de ştiinţă să găsească un medicament care să ne prelungească viaţa. În 2003, câţiva cercetători britanici au publicat o lucrare în British Medical Journal despre polypill – o pastilă ipotetică, care avea în componenţă aspirină, acid folic, statine şi substanţe care scad presiunea arterială. Toate acestea, în combinaţie, ar scădea riscul bolilor de inimă. Ei susţin că dacă fiecare persoană cu vârsta peste 55 ani ar lua această pilulă, speranţa de viaţă ar creşte cu cel puţin 10 ani.

Ideea de a da substanţe chimice populaţiei este controversată. După ce a citit studiul în cauză, epidemiologul Oscar H. Franco s-a gândit: "De ce să dăm medicamente unor oameni sănătoşi când putem obţine o longetivitate similară consumând alimente sănătoase?".

Franco a studiat literatura medicală existentă şi a descoperit că mâncând polihrană – doze calibrate de alimente care protejează inima, fapt dovedit deja ştiinţific – poţi să reduci riscul bolilor cardiovasculare cu 76% şi să adaugi 6 ani de viaţă fără efecte adverse (mai puţin mirosul de usturoi).

Ralph Felder, un medic nutriţionist renumit din SUA, a încercat să pună în pratică teoria lui Franco. Iată câteva exemple de dosaj corect de hrană sănătoasă, parte integranta dintr-un regim axat pe puţine grăsimi:

Nucile

Presară două linguriţe de nuci pisate peste cerealele de la micul dejun şi astfel îţi vei reduce colesterolul rău (LDL) cu 14 procente.

Fructele şi legumele

Consumă zilnic câte  trei sferturi de ceaşcă de legume şi fructe şi vei scădea riscul de presiune arterială, cancer şi boli de inimă cu 21%.

Pestele

De 3 ori pe săptămână  – grătar, fiert sau la abur. Evită prădătorii mari, gen peştele spadă, tonul sau rechinul. Veţi micşora riscul de atac de cord cu 14 procente.

Ciocolata neagră

2 pătrăţele cu minim 60 % cacao pe zi diminuează cu 11 % riscul bolilor vasculare.

Usturoiul

Un singur căţel de usturoi pe zi îţi scade  riscul de boli de inimă cu 38 de procente.

Vinul

32%. Cu atâta sunt mai mici (ne) şansele tale să te îmbolnăveşti de inimă dacă bei zilnic un pahar de vin roşu.

Şi acesta-i doar începutul. Felder vrea sa conceapă un meniu complet pentru 30 de zile care să conţină toate aceste alimente bonus, alături de ingrediente sănătoase cum ar fi cereale integrale. Reţetele propuse de el sunt chiar delicioase: pene cu cârnaţi de curcan şi sos de roşii uscate si vin, piept de pui Szechuan. Nu sună rău deloc!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou