6 recomandari nutritionale in cazul endometriozei
Dieta&Fitness

Endometrioza reprezinta, simplist vorbind, o afectiune ginecologica caracterizata prin prezenta de tesut endometrial functional in afara cavitatii uterine. Cu alte cuvinte, tesutul care in mod normal captuseste cavitatea uterina poate fi gasit, la anumite femei, in mod anormal, si in alte locatii situate extrauterin.
Cauzele exacte care produc endometrioza sunt necunoscute. Posibilele explicatii sunt urmatoarele: sistemul imunitar normal distruge orice celula care creste in afara uterului. Cu toate acestea, femeile cu endometrioza pot avea probleme cu sistemul imunitar care poate distruge acest proces. Sangele menstrual (care contine celule endometriale) neeliminat in timpul fluxului menstrual poate sa urce prin trompele uterine in abdomen (menstruatie retrograda). Acest lucru se intampla la cele mai multe femei. Cu toate acestea, menstruatia retrograda este mai accentuata la femeile care au ciclu menstrual mai abundent si cele care au o anomalie congenitala a uterului, colului uterin sau vaginului care blocheaza sau incetineste fluxul menstrual.
Celulele endometriale pot fi indreptate catre alte localizari ale corpului prin intermediul circulatiei sangvine sau limfatice.
Celulele endometriale pot fi mutate catre o alta suprafata a corpului in timpul interventiei chirurgicale, ca de exemplu in epiziotomie dupa nasterea copilului sau in timpul operatiei de cezariana. Celulele din abdomen si pelvis care sunt foarte apropiate de celulele sistemului reproducator pot fi modificate in celule endometriale.
Celulele endometriale pot fi depozitate in afara uterului inainte de nastere. Uneori, tendinta de a dezvolta endometrioza este transmisa de la o generatie la alta intr-o familie (cauza genetica).
Unele femei cu endometrioza nu au simptome. Alte femei cu endometrioza prezinta simptome usoare pana la severe.
Simptomele din endometrioza sunt adesea cele mai severe tocmai inaintea si in timpul ciclului menstrual si devin mai estompate spre sfarsitul perioadei menstruale. Cu toate acestea, pentru unele femei, durerea este continua si nu se amelioreaza pe perioada ciclului menstrual.
Pentru ameliorarea acestei afectiuni, printre multe alte masuri, medicul recomanda si modificari de regim alimentar. O schimbare de dieta ajuta la ameliorarea simptomelor si contribuie la imbunatatirea starii generale de sanatate. O dieta speciala ajuta la restabilirea echilibrul hormonal si reduce nivelul de estrogen din organism. De asemenea, crampele abdominale vor scadea in intensitate iar starea generala fizica si pshica se va imbunatati simtitor. Un meniu echilibrat ar trebui sa tina seama de:
1. Consumati cereale integrale, legume si fructe proaspete, seminte, nuci, proteine din soia si peste.
2. Reduceti aportul de produse lactate si de carne pentru a evita asimilarea de estrogeni sau steroizi din aceste produse.
3. 50% din alimentele consumate, zilnic, sunt: legume si fructe proaspete si varietati din soia.
4. Consumati exclusiv cereale integrale (evitati faina rafinata, de exemplu).
5. Folositi uleiuri care contin vitamina E intrucat ajuta la mentinerea echilibrului interior, diminueaza starea de oboseala si crampele care apar la debutul menstruatiei in cazul femeilor cu endometrioza sau fibroame uterine.
6. Includeti in meniu “cocktail verde”, facut din legume cu frunze verzi.