Plumb + gri = LUNI

In stil office

Plumb + gri = LUNI

Nu este o ecuaţie, ci o realitate. Dacă te îngrijorează frecvent începutul de săptămână, atunci sunt şanse să ai Mondayitis, boala ce produce suferinţă multor europeni. Probabil că dacă mai trăia Bacovia, ar fi avut şi el ceva de spus…

"Dătătoare de Mondayitis", "Black Monday", "Blue Monday", "maniac Monday" – toate sunt denumiri pe care le-a primit nefericita zi de luni în cultura occidentală.

Dintre acestea, Blue Monday se presupune a fi cea mai deprimantă zi a anului, conform teoriei dr. Cliff Arnall, de la Universitatea din Cardiff.

Acesta a calculat data de 22 ianuarie 2007 drept lunea cea mai "albastră", provocând panica în rândul populaţiei Marii Britanii şi o campanie de combatere a tristeţii. Formula lui a folosit factori precum condiţiile meteorologice, nivelul de datorii personale (diferenţa între datoriile acumulate şi capacitatea de a le plăti) sau motivaţii scăzute.

Tot el a readus speranţa, calculând şi cea mai fericită zi a anului, dar cu alte ingrediente: ieşirile în natură, interacţiunea socială, amintirile plăcute, vacanţele şi…îngheţata. Să vă mai spun că cercetarea lui a fost finanţată de Wall’s, o mare companie producătoare de îngheţată?

Apatia de la începutul săptămânii a pornit ca o văicăreală temporară dar a ajuns la rang de angoasă. Evident că o cifră de 1362 ore/an (calculată pentru anul 2000, în Germania) te bagă în sperieţi. Parcă te şi vezi doborâtă de povara "miilor" de ore pe care "trebuie" să le înduri, tu, o simplă fiinţă care are "ghinionul" de a trăi în acest secol furios.

Ce mai contează că în 1800 un muncitor din Marea  Britanie presta minim 3100 de ore de muncă anual? Sau că nu mai departe de anii comunismului, în România se lucra de nevoie şi sâmbăta? Contează doar că ni se pare nejustificat de mult şi că duminica ne culcăm cu gândul "vai, ce zi mă aşteaptă mâine"…

Propria noastră cultură sugerează o viziune pesimistă asupra muncii. Găsim la Ion Creangă nişte personaje care ar putea intra în brandul de ţară:

Dănilă Prepeleac – fratele sărac, la care nici boii nu trag
Leneşul din "Povestea unui om leneş" – cu celebra replică "muieţi-s posmagii?"

Realizările României în domeniu sunt recunoscute pe plan mondial, iar străinii veniţi pe aceste meleaguri pot depune mărturii despre cum li se schimbă viaţa şi viziunea. Oare cum sună în alte limbi românescul "luni nici iarba nu creşte"?

O scurtă privire în vocabularul nostru şi se ivesc expresiile consacrate: "a tăia frunză la câini", "a trage mâţa de coadă", "a arde gazul de pomană", "a sta cu burta la soare", "a te face că plouă" etc.

În epoca modernă organizaţia RMRA a oficializat aceste denumiri, adunându-le sub umbrela Mintrubbing. Misiunea sa declarată era de a împărtăşi această zestre culturală, în speranţa că "vom vedea într-o bună zi întreaga lume frecând menta în pace şi armonie".

Din păcate, contactat prin email, dl. William Foster- preşedintele RMRA, nu ne-a oferit mai multe detalii, din motive de "prea multă mentă rămasă nefrecată". Chiar dacă site-ul nu mai este actualizat, totuşi pune la dispoziţie o întreagă arhivă despre practica frecării mentei la nivel profesionist şi oferă oportunităţi de carieră în domeniu.
Tipic românesc, chiar şi în existenţa unei astfel de organizaţii, este obiceiul de a face haz de necaz.

Şi dacă am vorbit despre trecut şi despre prezent, cum rămâne cu viitorul? Pe acesta îl facem chiar noi, începând cât mai repede.

Putem să visăm la o emigrare în Israel: datorită Shabbat-ului evreiesc, duminica este sărbătorită în ziua de sâmbătă europeană şi poţi începe săptămâna…direct de marţi. Sau în insule precum Papua, unde se consideră mare ghinion să lucrezi două zile consecutiv!

Am mai putea să căutăm propriile formule de bună-dispoziţie, ţinând cont că în Europa durata săptămânii de lucru este în prezent în scădere şi că există concepte profesionale precum Flexitime.

Luni este o nouă zi în care soarele răsare, indiferent de mituri sau de văicăreli! Pe cuvânt!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou