Inselaciunea in conventii

La aceasta intrebare vom incerca sa raspundem in cele ce urmeaza. Astfel, analizand si interpretand in mod sistematic prevederile art.215 alin.3 Cod Penal, observam ca inselaciunea in conventii este definita ca fiind inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane – deci tocmai varianta tip a infractiunii de inselaciune, respectiv  inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba – savarsita cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta  eroare, cel inselat nu ar mai fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate.

In acest sens, aplicand aceste dispozitii la situatia contractuala ipotetica sus-mentionata, consider ca exista indicii temeinice de caracterizare a comportamentului  contractual al utilizatorului ca reprezentând latura obiectiva a infractiunii de inselaciune in varianta prevazuta de alin.3, prin prezentarea unei situatii sau imprejurari in chip mincinos.

Care a fost prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase? Este simplu: tocmai asa-numita buna-credinta proverbiala manifestata la momentul incheierii contractului – si caracterizata de inducerea catre finantator a senzatiei ca utilizatorul va indeplini intocmai obligatiile contractuale, prin plata sumelor aferente folosintei bunului  contractat in regim leasing pe intreaga durata contractuala si prin exprimarea la finalizarea la termen a contractului a optiunii de cumparare a bunului mobil – fara de care proprietarul de drept nu si-ar mai fi exprimat acordul de vointa in sensul incheierii contractului in aceleasi conditii si termene.

Cunoasterea de catre utilizator a realitatii imposibilitatii de executare a obligatiilor contractuale inca de la momentul demararii tratativelor si al finalizarii acestora prin  semnarea conventiei partilor nu poate reprezenta decat dovada evidenta a unei induceri in eroare a partii contractante, aspect de natura a evidentia indeplinirea conditiei referitoare la latura obiectiva a infractiunii.

Mai mult decât atât, plata unor sume infime prin raportare directa la valoarea contractuala a bunului (având in vedere situatia achitarii a 10 rate contractuale dintr-un  total de 60) nu poate reprezenta decat dovada continua a mentinerii in eroare a finantatorului, efectuata intre momentul initial al contractarii si cel al inceperii de  executare succesiva a obligatiilor contractuale.

Intre cele doua momente indicate exista o relatie directa, calificata prin scop, de inducere si mentinere in eroare a proprietarului de drept, neindeplinirea clauzelor  contractuale constituind astfel infractiunea de inselaciune tocmai datorita rolul esential pe care l-au avut la incheierea, respectiv executarea contractului. Eroarea in care  s-a aflat proprietarul n-ar mai fi existat iar contractul nu s-ar fi incheiat sau executat in conditiile respective daca aceste elemente ar fi fost cunoscute anterior.

Daca ar fi fost de buna-credinta atât la momentul contractarii bunului in sistem leasing, cât si pe durata executarii contractului, utilizatorul ar fi avut posibilitatea legala  de a instiinta finantatorul asupra oricarei impiedicari efective si reale de executare a obligatiilor contractuale, cauzata de imprejurari independente si mai puternice de  vointa sa (criza economica spre exemplu).   Paguba suferita de subiectul pasiv – si care este materializata tocmai in lipsirea acestuia de bunul finantat, de beneficiile  produse de acesta, respectiv de sumele cuvenite potrivit conventiei partilor pentru transmiterea dreptului de folosinta si posesie – a fost cauzata de inducerea in eroare de  catre faptuitor, eroare care rezulta astfel nemijlocit din actiunea subiectului activ.

Este evidentiata, pe cale de consecinta, urmarea imediata a faptei, constând in paguba produsa in patrimoniul victimei si obtinerea aferenta de beneficii ilicite de catre  faptuitor, prin dispunerea nelegala de un bun asupra caruia nu avea decât doua dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv folosinta si posesia.

Fata de aceste considerente, opinez in sensul ca modul de actiune al utilizatorului (nerespectarea culpabila a obligatiilor contractuale) poate fi caracterizat ca rezultat al  unei actiuni directe, calificate prin scop, de inducere si mentinere in eroare a celeilalte parti contractante, savarsita cu prilejul incheierii sau executarii contractului de  leasing, savarsita in asa fel incât, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar mai fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, respectiv tocmai al infractiunii de  inselaciune in conventii.

Av. Coltuc Marius Vicentiu

www.coltuc.ro