Frumusetea din CV

In stil office

Frumusetea din CV

Psihologii spun că prima impresie despre un om se formează în acele 30 de secunde iniţiale când cunoşti o persoană nouă şi că nu ai decât o şansă… Deci miza e mare şi nevoia de a impresiona la prima vedere, la fel.

Şi aşa începe povestea tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de celulită… De la alegerea unui partener de viaţă până la promovarea pe scara socială, de la arderea pozelor în care aveam coşuri şi aparat dentar până la arta deghizării vestimentare, gesturile noastre vorbesc despre tiparul în care ne ducem existenţa. Lumea devine oglinda noastră, iar noi oglinda lumii. Ochiul însă, nu mai este oglinda sufletului, ci un cerc vicios îngroşat de vanitate.

Începând cu copiii studiaţi de către psihologi, care răspundeau pozitiv unor mame experimentale cu chip plăcut şi le respingeau pe cele mai puţin atractive, prejudecăţile se perpetuează la toate vârstele. Credinţa populară postulează că “ce e frumos, e bun” şi implicit, “dacă e urât, înseamnă că e rău”. Studiile despre atractivitate au demonstrat că un juriu format din evaluatori “imparţiali” avea tendinţa să atribuie pedepse mai grele persoanelor urâte şi adopta o atitudine vizibil favorabilă faţă de cei cu aspect fizic atrăgător!

Aşadar, oricine se va strădui să devină Făt-Frumos sau Zâna, căci nimeni nu vrea să fie Zmeul cel urât sau Cotoroanţa. Lupta valorilor estetice cu cele morale este subterană, ne prefacem că avem mintea ferită de prejudecăţi, dar scuzele devin tot mai subţiri şi se transformă în acuze.
 
La şcoală, poţi fi răţuşca cea urâtă sau lebăda cea frumoasă, un compromis rezonabil nu prea există. La locul de muncă, poţi fi hărţuit/ă sexual dacă arăţi prea atractiv sau discriminat/ă pe motiv că “dacă arăţi prea bine, sigur bate vântul prin cutia craniană”. Dacă se întâmplă să fii bărbat şi să arăţi bine, eşti gigolo, metrosexual, homosexual, orice, numai “normal” nu!

Ca să urci pe scara socială, prinde bine un rebranding şi un consilier de imagine sau câteva intervenţii (chirurgicale, evident) dacă nu eşti destul de frumos. Şi, cum se zvoneşte, în societatea noastră, nu poţi fi nicicând prea frumos!

Talentul şi alte calităţi necesare unei anumite meserii. pur şi simplu nu mai sunt de ajuns. Contează să arăţi suficient de bine pentru ca oamenii să îţi acorde şi o a doua privire. Trebuie să fii frumos- sau măcar vandabil, pentru a deveni cântăreţ, actor, pictor, fotograf sau orice.
 
Câte uşi ţi s-au deschis în faţă în funcţie de imagine? Câte ţi s-au trântit?

Poţi fi simplu muncitor, intelectual, artist, politician, femeie de carieră- imaginea ta va vorbi neîntrebată. Nu ieşi din casă nemachiată, nu merge la serviciu cu aceleaşi haine ca şi ieri, suge burta, mai dă jos câteva kilograme… ochiul societăţii nu se închide niciodată. Ai întotdeauna grijă căci conversaţia începe din priviri. Trei, doi, unu….



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou