Trăieşti într-o familie, într-o societate, într-o lume.(…) Societatea te socoteşte un simplu element constitutiv, o cărămidă între celelalte cărămizi; libertatea ta este de a fi o cărămidă odată pentru totdeauna fixată. Libertatea aceasta este libertatea constrângerii şi aici începe drama ta, fiindcă libertatea este în tine, dar tu nu ştii s-o descoperi în sensurile ei adevărate, nici s-o foloseşti atunci când, în sfârşit, vei fi descoperit-o.
Ţi s-a spus că tu nu ai libertate, că libertatea ta este înţelegerea necesităţii, iar necesitatea îţi este impusă de un element cu totul exterior ţie, ca într-o construcţie moartă.
Biserica lui Hristos este vie şi liberă. In ea ne mişcăm şi trăim prin Hristos, Care este cap al Bisericii, având libertate deplină, căci în ea cunoaştem Adevărul, iar Adevărul ne face liberi (In. 8:32). Când surâzi unui întristat; când ajuţi unui bătrân să păşească mai uşor; când dai pomană săracului şi-l vizitezi pe bolnav; când rosteşti: „Doamne, ajută-mă!” - eşti în Biserica lui Hristos. Când eşti bun şi îngăduitor; când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ţi-a rănit sensibilitatea; când zici: „Doamne, iarta-l!” - eşti în Biserica lui Hristos. Când munceşti cinstit acolo unde te afli şi când seara te întorci ostenit, dar cu zambetul pe buze la ai tăi, aducând cu tine o lumină calda şi plină de omenie; când răscumperi răul prin iubire - eşti în Biserica lui Hristos.
Vezi dar, tânărul meu prieten, cât de aproape eşti de Biserica lui Hristos?
