Dupa aproximativ doua saptamani de bolit, zacut in pat si consemnare la domiciliu, nu pot spune decat: “Multumesc, Doamne, pentru sanatate!”. Dupa o zi de febra si semi-constienta, e asa minunat sa revii la temperatura normala :)! dupa o zi de durut capul fara intrerupere, cu pulsatii ca lovituri de ciocan la fiecare miscare, ce minunat este sa revii la normal (incepusem sa iau in serios bancul cu “-ma doare capul…- …prost materialul”). Si -desi inca nu pot parasi cutia de beton in care imi petrec zilele (am incalcat consemnul o data si…n-a fost bine deloc!)- sunt multumita si recunoscatoare. Acum pot respira, pot dormi, cantitatile de chestii care “trebuie” facute s-au redus: incetul cu incetul, revin la viata mea cotidiana.

Dar ma gandesc ca nu toti si nu tot timpul avem binecuvantarea sa ne intoarcem la normal…Pentru altii, normal inseamna o stare permanenta de boala, de durere, de anxietate. Pentru ei bucuriile-cand vin- sunt si mai mari! Faptul ca esti in viata e o minune iar sanatatea este cireasa de pe tort.

“Cred ca acesta este secretul vietii: sa descoperi ca nimic nu este mai minunat si mai presus decat Dumnezeu, si atunci, prin prisma Iubirii Lui, care este Infinita, sa-i poti iubi pe toti din jurul tau, sa poti iubi viata si sa poti intelege ca viata e cea mai mare comoara, cel mai de pret dar pe care il avem de la Domnul, daca folosim acest dar asa cum trebuie.

Altfel, cu patimile si scarbele noastre, folosim viata asa cum ar face un copil de 5 ani cu un calculator sofisticat, apasand continuu pe toate butoanele in toate sensurile si la urma vazand ca nu functioneaza, bagand mana in el sau  in priza, electrocutandu-se si, evident, obtinand in schimb moartea sau, in cel mai bun caz, un incendiu si arsuri grave. A

sa procedam toti: traim haotic, suferind mult si pe toate planurile, neintelegand si pierzandu-ne si bruma de credinta sau incredere in oameni, si, atunci cand suntem la limita, apare “de nici unde” Dumnezeu si tot chinul se sfarseste”(Maica Ecaterina Fermo, in cartea “Inviind pe drumul Damascului”).

Sa aveti o duminica minunata!

In ciuda “vremurilor in care traim”, in ciuda stresurilor, grijilor, bolilor moderne - mai ales a bolilor sufletesti, a trai este inca o minune. Spun mereu- cu riscul sa ma creada prietenii morbida…- ca, daca omul ar constientiza mai des ca moare si ca moare pe bune, “for ever”, ar trai altfel viata pe care a primit-o in dar. S-ar folosi altfel de darul sau. I-ar constientiza frumusetea si valoarea, nu s-ar mai plange si codi atata…

Si poate ar intelege versurile dintr-un Acatist de multumire pentru Dumnezeu:

“Slava Tie, Celui care m-ai chemat la viata, Slava Tie, ce mi-ai aratat frumusetea lumii”

“Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fiu oaspetele tau!”

foto: cruce din Cimitirul Vesel de la Sapanta

Cantec vechi de luna noua
Nichita Stanescu

Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele si de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.

In felinarele cu iz de scrum
ochi de pisica-mi licareau in drum
si pasul greu mi se-asternea natang
…si fluieram asa, ca sa nu plang

Dar tot credeam ca poate viermii moi
nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit
si tot credeam ca poate n-am murit.

Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand,
trecui asa’nainte, fluierand.

Bucuresti, Luni 23 Ianuarie 1956