Dupa aproximativ doua saptamani de bolit, zacut in pat si consemnare la domiciliu, nu pot spune decat: “Multumesc, Doamne, pentru sanatate!”. Dupa o zi de febra si semi-constienta, e asa minunat sa revii la temperatura normala :)! dupa o zi de durut capul fara intrerupere, cu pulsatii ca lovituri de ciocan la fiecare miscare, ce minunat este sa revii la normal (incepusem sa iau in serios bancul cu “-ma doare capul…- …prost materialul”). Si -desi inca nu pot parasi cutia de beton in care imi petrec zilele (am incalcat consemnul o data si…n-a fost bine deloc!)- sunt multumita si recunoscatoare. Acum pot respira, pot dormi, cantitatile de chestii care “trebuie” facute s-au redus: incetul cu incetul, revin la viata mea cotidiana.

Dar ma gandesc ca nu toti si nu tot timpul avem binecuvantarea sa ne intoarcem la normal…Pentru altii, normal inseamna o stare permanenta de boala, de durere, de anxietate. Pentru ei bucuriile-cand vin- sunt si mai mari! Faptul ca esti in viata e o minune iar sanatatea este cireasa de pe tort.

In ciuda “vremurilor in care traim”, in ciuda stresurilor, grijilor, bolilor moderne - mai ales a bolilor sufletesti, a trai este inca o minune. Spun mereu- cu riscul sa ma creada prietenii morbida…- ca, daca omul ar constientiza mai des ca moare si ca moare pe bune, “for ever”, ar trai altfel viata pe care a primit-o in dar. S-ar folosi altfel de darul sau. I-ar constientiza frumusetea si valoarea, nu s-ar mai plange si codi atata…

Si poate ar intelege versurile dintr-un Acatist de multumire pentru Dumnezeu:

“Slava Tie, Celui care m-ai chemat la viata, Slava Tie, ce mi-ai aratat frumusetea lumii”

“Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fiu oaspetele tau!”

foto: cruce din Cimitirul Vesel de la Sapanta

- A nu se amesteca „tabletele” acestui Neurofen cu bãuturile îmbãtãtoare! A nu se consuma împreunã cu glume desarte, nepotrivite sau nelalocul lor!- Consumatorii acestui medicament nu vor dispretui pe cei care nu-l consumã, oricare ar fi motivele acestora din urmã. În caz contrar, producãtorii nu-i mai garanteazã eficacitatea.- A se pãstra cît mai la vedere, într-un loc luminos, dacã se poate în inimã! (fragment prospect)

Acest medicament l-am gasit asta-seara, printre carti si cd-uri cu tema spirituala, la intrarea conferintei de la Ascor Timisoara. Mi-a placut tare mult si as vrea  sa ii asigur pe cei de la editura Teognost ca apreciez delicatetea gestului si ca voi oferi acest remediu drept dar celor dragi.

Am priceput zilele astea ce lucru mare este sa iubesti. Nici nu mai vreau sa-mi imaginez cum este sa nu poti iubi, pentru ca deja stiu cum este. Am simtit si eu cateodata, referitor la unele persoane, un gol in inima, un pustiu rece. Si nu mi-a fost bine. Pentru ca, asa pustie cum mi se intampla sa fiu, senzatia de rau nu trecea cand ma indepartam de persoanele respective-cele pe care nu le puteam iubi. Pentru ca problema era in mine. Golul acela rece ma impietrea.

Daca nu pot iubi, vai de mine…Dar tocmai de aceea, multumesc pentru ca pot sa iubesc!

Tot gandindu-ma la proaspat inauguratul “Jurnal al recunostintei”, mi-am dat seama de ce ar mai trebui sa fiu multumita. De faptul ca, desi nu mai vad de mult lumea prin ochi de copil, o parte din minte mi-a ramas in starea copilariei. Si recunosc asta si ma bucur ca mi se intampla, chiar daca se mai uita unul, altul cu mila la mine cand vorbesc cu pisicile din fata blocului sau cand ofer un covrig pe strada unui strain. Nu e rau deloc sa dai in mintea copiilor, rau este sa te abtii de la orice manifestare spontana, iar sufletul iti da indicii clare in privinta a ce e bine si e rau.
Intreaba-te “cum ma simt?” cand faci ceva, orice, si vezi daca ti-e bine sau rau. Asta e singurul indiciu valabil si il ai la indemana inca din copilarie.

‘Fetita padurarului”-Nicolae Tonitza