Cum prin casa nu prea sunt in stare sa fac curatenie, dar pe online sunt tare viteaza, m-am apucat de curatenie si redecorare pe site-ul meu, Autentic si am dat peste niste versuri care mi-au placut tare (si inca imi plac) ale unei timisorence cu care am colaborat: Andreea Szucs.

Va impartasesc si voua franturi si fiori de poem:

Am pus un scaun

in mijlocul Universului.

M-am asezat pe el

si am ramas agatata intre stele ,

asteptandu-L pe Dumnezeu…

………………………………………………………..

ultimul lucru care as vrea sa fiu

e un camp pustiu si intins ,

care sa nu spuna nimic…

…………………………………………………………

Sub degetele mele

vietuieste un copac plin de pesti.

Admira-l, si-ti vei da seama

ca-n aer zboara viermi,

iar in pamant se zbat pasari.

…………………………………………………………

In mijlocul zbuciumului pestilor

traia copacul.

Calm, privea spre cer visand la un inger.

Zambea catre Univers,

in timp ce vantul ii smulgea ramurile.

Dar el nu simtea decat atingerea aripilor…

Andreea Szucs

A aparut-nu de mult timp- un loc care incurajeaza creativitatea si unicitatea. Se cheama Breslo si tagline-ul lor este: “Comunitatea artizanilor handmade din Romania: cumperi sau vinzi orice produs handmade!” Ma bucur sa vad ca initiativele firave de handmade din Romania sunt sustinute si poate vor reusi sa se si uneasca, intr-un teren comun. Visez la marea unire a handmade-ului… :)))

Inca mai este mult de munca si nu numai din partea lor ci si din partea “breslasilor” si din partea publicului. E vorba de mentalitati si de gusturi si-de ce nu?- de criza financiara si de criza valorilor estetice (mmmm, nu stiu daca exista una ca asta, dar pe mine ma infurie teribil cat de tare e stomacul consumatorului de kitsch!)

Mi-a placut Breslo de prima oara cand i-am vazut pentru ca e un veritabil “playground” pentru art-terapie. La mine functioneaza garantat. Fie ca ma chinuie talentul si ma apuc eu insami sa manufacturez un colier, o floricica etc, fie ca ma holbez la ce au mai creat altii, imi aduce o stare de bunadispozitie.

Iar daca se vor tine de planurile lor de viitor si vor organiza si evenimente nationale de handmade, cu atat mai bine! Vom fi si mai multi pacienti tratati prin art-terapie! Eu ma inscriu din oficiu sa tin workshopuri anti-kitsch si despre obsesia marcii

In ziua de azi nu se mai moare pentru credinta, ci doar din cauza lipsei de credinta. Insa la inceputurile crestinismului, credinta in Hristos putea fi cel mai sigur mod de a-ti pierde viata (si totodata de a castiga o viata vesnica, in imparatia Domnului ).

Ma uitam azi pe sinaxar- nu demult credeam ca sfintii zilei sunt pusi asa, de umplutura, ca sa treaca timpul intre Paste si Craciun si “sfinti mai mari”…- si mi-au starnit interesul o parte din cei pomeniti astazi: sfintii mucenici şi fraţi buni: Pevsip, Elasip şi Mesip şi bunica lor Neonila

Evident ca aceste nume exotice nu imi spun nimic- nu ma pot raporta nicicum la ele, dar daca incerc sa re-formulez putin povestea, lucrurile arata cam asa.

Erau odata, in Capadochia, trei tineri, foarte priceputi la imblanzirea cailor salbatici si la intrecerile cu caii (pana aici suna chiar bine ). Si cum se aflau ei o data la o petrecere in cinstea zeitei Nemesis (asta avea treaba cu razboiul si cu razbunarea, din cate tin eu minte…), s-au gandit sa cheme la ospat si pe bunica lor, Neonila. Aceasta nu era de acord cu idolii si cu paganismul, era crestina. De la ea auzisera despre Dumnezeu si despre ce avem de facut pentru mantuirea noastra. Deci, cum ar fi, cam ca in zilele noastre: noi suntem niste tineri prinsi in plasa idolilor vremii (tv, vedete, monden, internet, sex, bani etc) si vine bunica si incepe sa ne “predice” , dupa ce ca am fost draguti si am invitat-o si la party…

Dar acesti trei frati primisera de la Dumnezeu anumite vedenii, in vis, fiind sfatuiti sa creada in Hristos (si noi, cei de azi, primim sfaturi bune si chiar dovezi de credinta ale altora, dar le ignoram…). Ei au ales sa creada.Au surpat statuile idolilor si L-au marturisit pe Hristos in public, in mijlocul adunarii de oameni. Reactia vechilor greci, care stapaneau zona si tineau la idolii lor, e previzibila: i-au aruncat pe tineri si pe bunica lor in foc.

Astfel si-au primit cununa muceniciei toti patru. Si astfel, in ziua de 16 ianuarie 2009, noi avem ocazia sa le aflam povestea- peste secole- si sa luam aminte la ea. Sa facem o comparatie cu ce traim noi acum si spre ce ne indreptam.

Cum ar fi daca s-ar prezenta zilnic, la stirile de la ora 5 si sinaxarul zilei? Oare ar mai avea ce da la stirile respective?

Ati vazut lumanari la fereastra, copacei cu beteala, mosi cu desagi incarcate, hypermarketuri incarcate, agitatie, forfoteala, pomana porcului, colacei, cozonacei si reni cu nasuri rosii?

Atunci n-ati vazut tocmai ce trebuia

Se apropie Nasterea Domnului. Altceva avem de vazut si de simtit, pentru altceva trebuie sa multumim.

“Ce-ati vazut, pastori,
Sculati pana-n zori?
Ce-ati vazut, pastori,
Sculati pana-n zori?
Am vazut pe Prunc Isusul
Sfant Isus din cer venitul,
Fiu Dumnezeiesc.”

Va urez sarbatori fericite

si va las sa ascultati un colind care spune multe.

V-am povestit mai demult cum l-am intalnit pe dl. Mircea Lucian si ce conversatie faina am avut. Acum am aflat date mai concrete despre el:  in urma unui accident a suferit deja doua operatii de coxartroza (si are proteza de titan), insa va mai face si o operatie pe coloana. Aceasta este programata la Stuttgart si valoreaza nu mai putin de 120 de mii de euro. Deja ti se taie filmul cand auzi…
Datorita eforturilor facute si a unei decontari partiale, dl. Mircea mai are de achitat 30 de mii de euro din aceasta suma. Si aici intervine ironia sortii: pentru ca lunar trebuie sa mai achite diverse maruntisuri, tot timpul ii ramane o gaura de …1640 de euro din cei 30 de mii necesari. Cum s-ar zice…sa te ineci exact la mal. Cat de frustrant poate fi sa nu poti sa inchei colectarea banilor si sa faci o data o operatie care este deja destul de grea?
Aceasta este pe scurt povestea domnului care mi-a adus un zambet autentic intr-o zi gri de toamna si care are mai mult optimism de impartasit decat multi dintre noi care nu avem tije de titan in picioare, nu asteptam de pe o luna pe alta niste bani care nu se mai strang si nici nu ne asteapta o operatie complicata pe coloana…Asa ca, din suflet, il admir.
Mai mult decat admiratie, putem da fiecare o mana de ajutor (inchipuiti-va 1640 de oameni care doneaza fiecare 1 euro! sau 820 de oameni care doneaza 2 euro sau 547 de oameni- 3 euro etc). Eu zic ca 10 RON nu e mult de “sacrificat”, din bugetul de sarbatori de anul acesta:
Istvan Mircea Lucian
BCR Timisoara
RO28RNCB0547025504130001
Puteti sa vorbiti cu dansul la telefon: 0754 719 482, chiar si numai pentru o incurajare sau daca aveti vreo idee cum mai poate fi ajutat sau promovata aceasta poveste, ca sa aiba un deznodamant fericit!

In ciuda “vremurilor in care traim”, in ciuda stresurilor, grijilor, bolilor moderne - mai ales a bolilor sufletesti, a trai este inca o minune. Spun mereu- cu riscul sa ma creada prietenii morbida…- ca, daca omul ar constientiza mai des ca moare si ca moare pe bune, “for ever”, ar trai altfel viata pe care a primit-o in dar. S-ar folosi altfel de darul sau. I-ar constientiza frumusetea si valoarea, nu s-ar mai plange si codi atata…

Si poate ar intelege versurile dintr-un Acatist de multumire pentru Dumnezeu:

“Slava Tie, Celui care m-ai chemat la viata, Slava Tie, ce mi-ai aratat frumusetea lumii”

“Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fiu oaspetele tau!”

foto: cruce din Cimitirul Vesel de la Sapanta

Cine mai sta sa se uite la seminte in ziua de astazi, sa le deosebeasca formele si culorile, sa le desprinda mesajul? (nu cele prajite, ce se vand la punga…seminte de  legume si fructe). Eu cunosc un om care are timp sa le interpreteze mesajul.
Dl. Dumitru Copil se ocupa cu artizanat si mestesuguri populare. Este un om modest, tacut, blajin- calitati atat de rar intalnite incat ti-e si greu sa le mai recunosti cand iti apar in fata. A castigat numeroase premii, continuand traditii populare sau inovand pe linie creativa, insa ocoleste cu delicatete subiectul. Prefera sa iti arate ce face, iar mainile sale- in miscare, in contact cu materialele- vorbesc pentru el. In atelierul sau se ingramadesc sute de sticlute colorate, sute de obiecte artizanale care folosesc semintele ca materie prima, decorativa sau ca sursa de inspiratie.
Puteti citi mai multe despre el pe site-ul personal: www.viatasemintelor.ro, iar eu sper sa reusesc sa obtin un interviu (exclusiv), sa va povestesc mai multe despre felul cum lucreaza, despre semnificatia lucrurilor care ies din mana sa si despre momente si trairi care ii “mobileaza” viata interioara. Pentru ca samanta tuturor lucrurilor pe care le facem se gaseste in mintea purtatorului. Si pentru ca s-ar putea ca samanta aceasta sa poarte un mesaj pentru noi.

- A nu se amesteca „tabletele” acestui Neurofen cu bãuturile îmbãtãtoare! A nu se consuma împreunã cu glume desarte, nepotrivite sau nelalocul lor!- Consumatorii acestui medicament nu vor dispretui pe cei care nu-l consumã, oricare ar fi motivele acestora din urmã. În caz contrar, producãtorii nu-i mai garanteazã eficacitatea.- A se pãstra cît mai la vedere, într-un loc luminos, dacã se poate în inimã! (fragment prospect)

Acest medicament l-am gasit asta-seara, printre carti si cd-uri cu tema spirituala, la intrarea conferintei de la Ascor Timisoara. Mi-a placut tare mult si as vrea  sa ii asigur pe cei de la editura Teognost ca apreciez delicatetea gestului si ca voi oferi acest remediu drept dar celor dragi.

Am priceput zilele astea ce lucru mare este sa iubesti. Nici nu mai vreau sa-mi imaginez cum este sa nu poti iubi, pentru ca deja stiu cum este. Am simtit si eu cateodata, referitor la unele persoane, un gol in inima, un pustiu rece. Si nu mi-a fost bine. Pentru ca, asa pustie cum mi se intampla sa fiu, senzatia de rau nu trecea cand ma indepartam de persoanele respective-cele pe care nu le puteam iubi. Pentru ca problema era in mine. Golul acela rece ma impietrea.

Daca nu pot iubi, vai de mine…Dar tocmai de aceea, multumesc pentru ca pot sa iubesc!

Pana prin anii ‘60, la sat exista obiceul de a se intalni oamenii la o sezatoare.In casa unei gospodine, se adunau fete si femei puse pe treaba (de ex, torsul lanii) dar si pe sporovaiala. Se spuneau glume, proverbe, ghicitori. La un moment dat se lasa munca deoparte, cand veneau flacaii si barbatii, sa cante si sa joace cu totii.
Functia sezatoarei era una sociala, avea un rol important in viata comunitatii. Sub pretextul muncii impreuna- o munca usurica, placuta- se impartaseau ultimele informatii din viata cotidiana, dar se si transmiteau pe cale orala diverse invataturi. Participantii la sezatoare se bucurau de compania celorlalti, iar tinerii erau initiati in diversele obiceiuri practicate la tara- de exemplu, se invatau colinde.Sezatorile se repetau pana prin preajma Craciunului.
Puteti citi un material mai cuprinzator despre sezatorile de iarna aici.
In ziua de azi privim la televizor sau stam pe canapea, cu laptopurile in brate, mai multi oameni, eventual ne jucam ceva in retea.Sau ne intalnim gramada printr-un bar, la un  X-mas Party, doar nu mai avem Craciun, ci Christmas…bem ceva, fumam ceva si ne caram acas’ pe trei carari.
Eu una cu drag as gazdui o sezatoare. Sa imi vad prietenii laolalta, vorbind si glumind, la un vin fiert (fara fum de tigara in jur). Eventual, le-as da si ceva de lucru :)) Nu am lana, dar gasim un echivalent modern al torsului. Si apoi, cand ne-am incinge la distractie, i-as ruga pe prietenii nostri melomani sa ne cante ceva la chitara, ca tot se plang ca li se prafuiesc corzile pe acasa.
De ce sa uitam de obiceiul sezatorii? Avem ceva mai bun cu care sa-l inlocuim?