1- se poate sa scapi de determinarile genetice si de alte teorii de acest gen si sa iti croiesti o soarta frumoasa si fericita si in viata aceasta efemera
2. sunt oameni care se preocupa de subiectul implinirii personale prin implinirea sufleteasca a altora (v.autorul)”.
“Cred ca acesta este secretul vietii: sa descoperi ca nimic nu este mai minunat si mai presus decat Dumnezeu, si atunci, prin prisma Iubirii Lui, care este Infinita, sa-i poti iubi pe toti din jurul tau, sa poti iubi viata si sa poti intelege ca viata e cea mai mare comoara, cel mai de pret dar pe care il avem de la Domnul, daca folosim acest dar asa cum trebuie.
Altfel, cu patimile si scarbele noastre, folosim viata asa cum ar face un copil de 5 ani cu un calculator sofisticat, apasand continuu pe toate butoanele in toate sensurile si la urma vazand ca nu functioneaza, bagand mana in el sau in priza, electrocutandu-se si, evident, obtinand in schimb moartea sau, in cel mai bun caz, un incendiu si arsuri grave. A
sa procedam toti: traim haotic, suferind mult si pe toate planurile, neintelegand si pierzandu-ne si bruma de credinta sau incredere in oameni, si, atunci cand suntem la limita, apare “de nici unde” Dumnezeu si tot chinul se sfarseste”(Maica Ecaterina Fermo, in cartea “Inviind pe drumul Damascului”).
M-am mai plans si anul trecut, dar nici anul asta nu este altfel, asa ca ma plang in continuare! Cum ies din casa, la orice colt unde se afla pubele, apar si ei. Ciuntiti, inghesuiti, aruncati cu indiferenta dupa ce au fost vedetele de nelipsit din casa romanului, brazii de Craciun zac uitati prin/pe langa pubele. Gata, s-au dus zilele de glorie. Ii distrugem, le inspiram parfumul cateva zile, nu plantam nimic in loc in tot timpul anului si peste alte 300 si ceva de zile mergem iar la taiat de brazi. Chiar daca nu ii taiem cu mana noastra, prin faptul ca ii cumparam, devenim complici la acest macel.
Eu nu impodobesc brad, desi imi place si imi aduce aminte de copilarie- cateva ramuri bine mirositoare sunt de ajuns cateodata. Mai exista alternative. Stiu ca brazilor de plastic le lipseste aroma specifica, dar unii sunt foarte aratosi. Si brazi cumparati direct in ghiveci, care pot fi plantati dupa ce ii folosim.Nu stiu ce solutii sa mai propun ca sa mai diminuam consumul desantat si fara pic de creier.
Pentru ca asta facem majoritatea: folosim fara discernamant, consumam resurse de toate felurile. Cand o sa ne saturam? Cand nu vom mai avea ce?
V-am povestit mai demult cum l-am intalnit pe dl. Mircea Lucian si ce conversatie faina am avut. Acum am aflat date mai concrete despre el: in urma unui accident a suferit deja doua operatii de coxartroza (si are proteza de titan), insa va mai face si o operatie pe coloana. Aceasta este programata la Stuttgart si valoreaza nu mai putin de 120 de mii de euro. Deja ti se taie filmul cand auzi…
Datorita eforturilor facute si a unei decontari partiale, dl. Mircea mai are de achitat 30 de mii de euro din aceasta suma. Si aici intervine ironia sortii: pentru ca lunar trebuie sa mai achite diverse maruntisuri, tot timpul ii ramane o gaura de …1640 de euro din cei 30 de mii necesari. Cum s-ar zice…sa te ineci exact la mal. Cat de frustrant poate fi sa nu poti sa inchei colectarea banilor si sa faci o data o operatie care este deja destul de grea?
Aceasta este pe scurt povestea domnului care mi-a adus un zambet autentic intr-o zi gri de toamna si care are mai mult optimism de impartasit decat multi dintre noi care nu avem tije de titan in picioare, nu asteptam de pe o luna pe alta niste bani care nu se mai strang si nici nu ne asteapta o operatie complicata pe coloana…Asa ca, din suflet, il admir.
Mai mult decat admiratie, putem da fiecare o mana de ajutor (inchipuiti-va 1640 de oameni care doneaza fiecare 1 euro! sau 820 de oameni care doneaza 2 euro sau 547 de oameni- 3 euro etc). Eu zic ca 10 RON nu e mult de “sacrificat”, din bugetul de sarbatori de anul acesta: Istvan Mircea Lucian BCR Timisoara RO28RNCB0547025504130001
Puteti sa vorbiti cu dansul la telefon: 0754 719 482, chiar si numai pentru o incurajare sau daca aveti vreo idee cum mai poate fi ajutat sau promovata aceasta poveste, ca sa aiba un deznodamant fericit!
AlterMedia a initiat o campanie care imi place, “Craciun fara excese”. Nu imi place in mod deosebit afisul campaniei, dar imi place ideea:
-”Aderarea este tacita, simbolica, iar participarea se face prin…neparticipare la “goana dupa reduceri”. “Craciun fara excese” inseamna in fapt a ne propune sa trecem constient prin sarbatoarea Nasterii Mantuitorului, lasand deoparte impulsurile consumiste si extravagantele de orice fel.”
Ideea a fost pusa in practica si in strainatate, prin “Buy Nothing Christmas”. Mai mult decat o campanie impotriva consumerismului, mi se pare necesar pentru viata noastra sufleteasca sa ne curatim mintea de stereotipurile legate de Craciun si sa ne pregatim inima pentru Nasterea Domnului.
Mai multe voci, printre care si a lui Danion Vasile, sustin ideea ca aceste doua momente nu se confunda: “X-masul” autohton nu e totuna cu Nasterea Domnului!- si ca nu avem dreptul sa rapim copiilor Craciunul. Cum le rapim copiilor Craciunul? Printre altele, invatandu-i sa astepte 24 decembrie ca pe un motiv de a-si mari colectia de jucarii si de daruri materiale. In acest sens, avem initiative faine:
Mihail Musat, de la “Lume Buna” constata:
“In ziua de azi sunt din ce in ce mai multe targuri de cadouri si locuri de unde putem lua un cadou pentru cei din jurul nostru. Cu toate astea parca se simte o dorinta din ce in ce mai mare de a face cateodata, mai ales pentru cei mai speciali oameni din viata noastra, cate un cadou mai deosebit. Simtim nevoia sa facem ceva unic care sa transmita cat de drag(a) este acea persoana pentru noi.” El ne invita sa venim cu propriile noastre idei de cadouri de suflet, aici.
O alta initiativa privata, semnalata azi pe Autentic de catre Greta Vizitiu, studenta in Bucuresti (“ChangeIt”) se adreseaza celor care vor sa-si uneasca fortele si sa ajute copiii din spitalul Grigore Alexandrescu din Bucuresti, prin proiectul Gift Box.
Asadar, va invit pe fiecare sa va evaluati prioritatile, sa “buy less, give more”. In primul rand, oferiti-va chiar voua hrana pentru suflet la care suntem chemati in fiecare duminica, in fiecare zi, in fiecare moment. Ma refer la chemarea la Cina pe care ne-o face Hristos cu atata drag: sa ne infruptam din bunatatile pregatite de El si care se adreseaza sufletului nostru.
In al doilea rand, spuneti NU ispitelor pline de sclipici din jurul nostru, faceti-va timp pentru a darui atentie, dragoste, bunatate. Da, se poate!
Ce faceti de 1 decembrie? Se pare ca, fiind zi libera, multi timisoreni si-au rezervat deja locuri in “shopping trips” la Budapesta. Ironic, totusi, sa sarbatoresti ziua nationala a Romaniei in Ungaria. Sa fie oare mai frumoasa ziua nationala, petrecuta prin outlet-uri sau mall-uri unguresti?
Ce ar fi zis romanii care visau cu ochii deschisi la Marea Unire? Mai suntem oare constienti ca Romania exista doar de 90 de ani (nici macar un secol de unitate a teritoriilor!) si ca a fost nevoie ca oamenii sa-si puna energia si talentul in slujba indeplinirii unui ideal?
Mai stim ce este un ideal, mai putem da exemple? Ne mai putem indrepta cocoasa, mai putem inalta fruntea? Mai avem mandrie?
Poate ca noua nu ne zic nimic pozele din manualul de istorie, poate ca totul ni se pare o poveste moarta, dar s-ar putea ca oamenii de atunci sa fi fost mult mai vii decat noi,- amortitii si anti-eroii vremurilor noastre.
Iata ce zicea unul dintre tinerii intelectuali cu cateva decenii inainte de Marea Unire, Ion Ghica (in 1881): “Noi tinerii devenisem sâmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului”.
Am extras dintr-o scrisoare a sa, pe care o puteti citi AICI.
“Grei dar plăcuţi ani am petrecut noi împreună; mult am luptat noi tinerii de pe atunci cu prejudeţele şi cu obiceiurile cele rele; multe idei greşite de ale bătrânilor şi de ale boierilor am spulberat şi multe idei moderne am împlântat în spirite; multă rugină am curăţit de pe mulţi. Am făcut-o, respectând credinţele fiecăruia, cinstind perii cei albi, lăudând şi admirând fapta bună, ori de unde venea, şi venerând pe acei care iubeau ţara şi dreptatea.”
Motivatia lor de unde venea?
“Lucram şi luptam nu împins de setea de posturi bine plătite, sau de dorinţa de ranguri pe scara arhontologiei, dar numai de dorinţa de a dezvolta în spirite şi în inimi sentimentul binelui, al frumosului şi iubirea de ţară. În bani eram plătiţi cum da Dumnezeu; eu, pentru două lecţii pe zi, adică 24 de ceasuri de catedră pe săptămână, primeam 300 de lei vechi, 8 galbeni, ceva ca un franc pe lecţiune; dar eram bine răsplătit prin satisfacţiunea ce simţeam văzând pe toată ziua cum se lărgea cercul ideilor celor bune. Lucram fiecare cu cuvântul şi cu condeiul, după puterile mijloacelor noastre, la dezvoltarea naţionalităţii române. Şi ştii că lucru nu era lesne într-un timp pe când chiar cea mai mica aluziune era pedepsită cu închisoare şi esil.”
Nu stiu ce parere aveti despre tigani, mie personal mi s-a intamplat sa fiu pacalita si furata de vreo 4 ori de femei tiganci. Insa asa cum nu toti romanii sunt “de treaba”, “muncitori” sau “cinstiti”, nici toti tiganii nu sunt “hoti”, “cersetori” sau “criminali”.
In sprijinul acestei afirmatii, va rog sa cititi- daca nu stiti deja- cazul Rebeccai Covaciu, o fetita rroma de 12 ani, plecata dintr-o comuna saraca din Arad si devenita acum “Anne Frank a tiganilor”- cum a numit-o presa europeana. Desenele facute de ea au castigat premiul UNICEF pentru arta si interculturalitate 2008. Astfel Italia si Spania au inceput sa-i acorde atentie.
E si randul nostru. Nu neaparat sa le dam noi o casa, “sa nu mai stea in camp, ca animalele”, poate nici sa-i implinim visul Rebeccai de a merge la liceu. Poate nici macar sa nu ne pese de soarta lor. Pentru ca, daca i-am intalni pe strada sau ne-ar bate la usa pentru o bucata de paine, ne-ar starni repulsie si oricum i-am considera niste smecheri si niste profitori.
E randul nostru sa ne gandim la “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei, 25,40). Pentru ca, asa cum a zis si mica Rebecca, “un suflet avem cu totii”, indiferent de culoare sau de… miros.
Trăieşti într-o familie, într-o societate, într-o lume.(…) Societatea te socoteşte un simplu element constitutiv, o cărămidă între celelalte cărămizi; libertatea ta este de a fi o cărămidă odată pentru totdeauna fixată. Libertatea aceasta este libertatea constrângerii şi aici începe drama ta, fiindcă libertatea este în tine, dar tu nu ştii s-o descoperi în sensurile ei adevărate, nici s-o foloseşti atunci când, în sfârşit, vei fi descoperit-o.
Ţi s-a spus că tu nu ai libertate, că libertatea ta este înţelegerea necesităţii, iar necesitatea îţi este impusă de un element cu totul exterior ţie, ca într-o construcţie moartă.
Biserica lui Hristos este vie şi liberă. In ea ne mişcăm şi trăim prin Hristos, Care este cap al Bisericii, având libertate deplină, căci în ea cunoaştem Adevărul, iar Adevărul ne face liberi (In. 8:32). Când surâzi unui întristat; când ajuţi unui bătrân să păşească mai uşor; când dai pomană săracului şi-l vizitezi pe bolnav; când rosteşti: „Doamne, ajută-mă!” - eşti în Biserica lui Hristos. Când eşti bun şi îngăduitor; când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ţi-a rănit sensibilitatea; când zici: „Doamne, iarta-l!” - eşti în Biserica lui Hristos. Când munceşti cinstit acolo unde te afli şi când seara te întorci ostenit, dar cu zambetul pe buze la ai tăi, aducând cu tine o lumină caldaşi plină de omenie; când răscumperi răul prin iubire -eşti în Biserica lui Hristos.
Vezi dar, tânărul meu prieten, cât de aproape eşti de Biserica lui Hristos?
Pana prin anii ‘60, la sat exista obiceul de a se intalni oamenii la o sezatoare.In casa unei gospodine, se adunau fete si femei puse pe treaba (de ex, torsul lanii) dar si pe sporovaiala. Se spuneau glume, proverbe, ghicitori. La un moment dat se lasa munca deoparte, cand veneau flacaii si barbatii, sa cante si sa joace cu totii.
Functia sezatoarei era una sociala, avea un rol important in viata comunitatii. Sub pretextul muncii impreuna- o munca usurica, placuta- se impartaseau ultimele informatii din viata cotidiana, dar se si transmiteau pe cale orala diverse invataturi. Participantii la sezatoare se bucurau de compania celorlalti, iar tinerii erau initiati in diversele obiceiuri practicate la tara- de exemplu, se invatau colinde.Sezatorile se repetau pana prin preajma Craciunului.
Puteti citi un material mai cuprinzator despre sezatorile de iarna aici.
In ziua de azi privim la televizor sau stam pe canapea, cu laptopurile in brate, mai multi oameni, eventual ne jucam ceva in retea.Sau ne intalnim gramada printr-un bar, la un X-mas Party, doar nu mai avem Craciun, ci Christmas…bem ceva, fumam ceva si ne caram acas’ pe trei carari.
Eu una cu drag as gazdui o sezatoare. Sa imi vad prietenii laolalta, vorbind si glumind, la un vin fiert (fara fum de tigara in jur). Eventual, le-as da si ceva de lucru :)) Nu am lana, dar gasim un echivalent modern al torsului. Si apoi, cand ne-am incinge la distractie, i-as ruga pe prietenii nostri melomani sa ne cante ceva la chitara, ca tot se plang ca li se prafuiesc corzile pe acasa.
De ce sa uitam de obiceiul sezatorii? Avem ceva mai bun cu care sa-l inlocuim?
Multi dintre noi stim atatea lucruri ca nu ne mai incap sertarele de diplome, agendele de cursuri si capetele de informatii. Insa tot noi-majoritatea- nu folosim cu adevarat ceea ce stim. Nu punem in practica cele invatate, nu ascultam de acea vorba inteleapta: “Nu conteaza ce stii, ci ceea ce faci cu ceea ce stii”.
Si daca in viata noastra de zi cu zi, in maruntisurile cotidiene nu aplicam ceea ce stim, cum ne-am astepta oare sa punem in practica cele ale spiritului? Fie ca suntem sau nu prezenti la biserica, in Biserica, fie ca stim invataturile din carti sau din predici, de prea multe ori ni se pare suficient sa stim. Dam din cap aprobatori, suntem de acord, am auzit de atatea ori despre mila, sau dragoste, dar atat. Cand iesim de la biserica sau de la conferinta parintelui cutare, cand mergem pe strada si ne ies in cale situatii concrete, cand in fata noastra se intinde o mana rugatoare sau ni se descopera priviri pline de suferinta, ce facem?
Ce facem cu ceea ce stim?
AlterMedia a initiat o campanie care imi place, 
Nu stiu ce parere aveti despre tigani, mie personal mi s-a intamplat sa fiu pacalita si furata de vreo 4 ori de femei tiganci. Insa asa cum nu toti romanii sunt “de treaba”, “muncitori” sau “cinstiti”, nici toti tiganii nu sunt “hoti”, “cersetori” sau “criminali”.
Pana prin anii ‘60, la sat exista obiceul de a se intalni oamenii la o sezatoare.In casa unei gospodine, se adunau fete si femei puse pe treaba (de ex, torsul lanii) dar si pe sporovaiala. Se spuneau glume, proverbe, ghicitori. La un moment dat se lasa munca deoparte, cand veneau flacaii si barbatii, sa cante si sa joace cu totii.